BLOGOSLOVIRE

totul e ruină. iar ruina un contur spiritual 

joi

într-o cafenea sublunară, în care poetii îşi mîncau eul liric

ș a m d ...

domnul echt s-a aşezat pe scaunul viu, octopod, vînăt precum visele tipografilor, a comandat apoi
- un aperitiv deocheat :  lichior de mărgean cu fructe din bronz conservate întregi, pe care le-a scos din sticlă cu ghearele fluturelui care trăia  în cutia de chibrituri
- o supă din lavă de vezuviu, în care se afla sandaua lui empedocle,
- o salată din solzi de sirenă, cu toping din ojă saturniană,
- crustacei zodiacali, fierţi în mercur, alături de cîteva citate din zohar
- ficat de prometeu, prăjit cu tot cu vulturul din stema vreunui stat semi-mitologic
- vin prescurtat, folosit de pietonii cereşti pentru limpezirea minţilor

ameţit de mişcările de revoluţie ale globilor oculari, s-a prăbuşit în scrumieră alături de  cinci ţigări aprinse care îi luminau digestia.



3 comentarii:

  1. Herr echt s-a trantit intr-un scaun in moarte clinica si l-a trezit in parturi metafizice, un diplodocus cu sapte cozi si sani hexagonali, galben precum cosmarul suferinzilor de dischinezie biliara si a cerut apoi pe un ton de parka I s-ar fi adus o lezmajestate cu acest pseudométatext:
    -un antreu din antre cu deddeochi: niste sake din jad cu fructe de mare profunzime uscate partial in eclipsele unor sani de harpie sexoasa, pe care le-a scos de sub manichiura lor care traiau in sipetul cu bebelusi impaiati cu aripi de cap de mort.
    -o supa din lacrimile mamelor care au bocit dup ace sabia a taiat cu adevart pruncul sin u mai era deasupra capului Damocles
    -une salade de fruit joli joli dinflocusori de grifoanca cu glazura de ragaieli de sfincsi
    -ornitorinci oculti si shaolini, perpeliti in gheata de focul inimii a rachelelor cu par ca focul gheenei cu psalmi din Tora si pamant din Menora
    -sanje menstrual de fecioara devorata in labirint facut bine la bain-marie cu tot cu cornul rupt al vreunui minotaur din corridele lui Picasso
    -tuiculita hiperbolizata folosita si ea pentru botezul vaduvelor vesele

    In total vertij din cauza obturarii canalelor lacrimale s-a prabusit in scuipatoarea vintage Americana care ii tinea loc de suflet.
    Cu felicitari si complimente, scuzati 

    RăspundețiȘtergere
  2. am corectat acii-sha:
    http://derunsichtbareblog.blogspot.com/2011/02/il-iubesc-pe-echt-nu-in-sens-pacatos.html
    sunteti fata sau baiat? e totuna dar invers proportional.

    cuvant de trecere: acephyda

    RăspundețiȘtergere
  3. frau lolablau eram sicher ca daca treceti peste urateniile si balastul nervos al zilei, daca lasati imaginatia si dicteul sa zburde, aveti un timbru textual de o naturalete fara seaman. dl echt va este recunoscator pentru adaugirile umorale, hormonale , cvasisexuale si pseudometatextuale. :)

    RăspundețiȘtergere

mă îndoiesc că ...