BLOGOSLOVIRE

totul e ruină. iar ruina un contur spiritual 

vineri

francis chizo - amoruri aeriene dez-trăite la un ceai grabit

ș a m d ...

iubitul nostru domn schwitters iese tîrziu din casă. îl vezi plimbîndu-se pe trotuarele din carton, împarţit în cîteva fragmente  de mîini, picioare, ficat, plamîni etc. nu deosebeşti la el interiorul de exterior. ex-centricul său admirator, domnul echt îl numeşte o bandă a lui moebius vie. sau moartă după caz. permiteţi-mi vă rog sa vă conduc în intimitatea paşilor săi, a digestiei sale fecunde. ochiul stîng este plasat aşa cum vă asteptaţi în zona unde odinioară oamenii aveau organele genitale. un monoclu se misca prin faţa ochiului asemenea unui pendul, dezvăluind lucruri pe care doar şamanii greci le mai pot vedea. cel de-al treilea ochi atîrnă din buzunarul hainei iar cîini coborîţi din luna îl amuşinează aşteptînd sa cadă. pentru că unul dintre braţe l-a pierdut într-o imbraţişare mai veche, l-a înlocuit cu altul din cîteva sticle sparte, o menghină turcească şi şase linguriţe în loc de degete. (adesea trece pe la magazinele de la hanul cu tei  pentru a gusta cîteva tuşe mai condimentate sau nişte culori inexistente.)
deplasarea sa este adesea anevoioasă căci picioarele sale nu vor întotdeauna să iasă din placenta primită cadou de la o anarhistă suedeză. iar atunci cînd le convinge să se mişte, direcţia lor este profund aleatorie, rezultat al unei intimităţi îndelungate cu soţia domnului heissenberg.
 mereu al său traseu stochastic   la domnişoara blume include o vizită. cu o uriaşa mierlă cafenie deasupra buzei superioare, luata prin sărutat de la vreun nefericit, acest animal de care onorabilul domn schwitters fusese îndragostit, îl aştepta în fiecare seară cu un ceai de archaeopterix şi o prajitură autistică. levitînd deasupra tavei cu ceai, kurt si domnişoara blume deapănă viitorul, amestecîndu-şi fluidele, celulele, intestinele reci, visele, ironiile, monedele păstrate pentru telefonul de despărţire, cablurile de reţea şi batistele cu pete solare. dans imperceptibil, imperceptibil precum zîmbetul trist al copiilor nerenăscuţi.

casa domnului schwitters în ale cărei unghere domnişoara blume şi kurt îşi deapănă viitorul 

4 comentarii:

  1. urmuzian text, desi exista si o tenta alisiana!

    RăspundețiȘtergere
  2. prea urmuzian, dar vinerea e intotdeauna iesita din palnia lui urmuz. am plecat de la o alerta google despre kurt schwitters si de la "intestinele reci" :)

    RăspundețiȘtergere
  3. atunci nu ne ramane decat sa stamatizam vinerea (desi unii pronunta - sa stomatizam - fara sa fie limpede daca vorbim de stoma-gura sau de stomac)

    RăspundețiȘtergere
  4. limpede e faptul ca stamatizarea practicata in exces duce la stomatizare. insa stomatizarea ramane invaluita in mister. unii zic ca ar fi procesul prin care, atunci cand scriem un cuvant il si rostim, inconstient, iar cuvantul nu iese pe stoma-gura ci se pravaleste in stomac. o fi!

    RăspundețiȘtergere

mă îndoiesc că ...