din viata secreta a domnului welim gargam buxi, pe scurt welim gargam buxinici, povestita de el insusi cu ajutorul unui decodor braille cumparat din antananarivo

ș a m d ...

eu nu ma trezesc dimineaţa, nici seara, nu dorm niciodată pentru că nu am pleoape. le-am pierdut în copilarie cand mi-am vazut parintii goi sculptati in cearcane. viata mea este atat de secreta incat trebuie sa ma furisez adesea prin debara, dulapuri, lustre, panze de paianjen  ca sa pot vedea si intelege ceva din ceea ce fac. astfel ma surprind in zori  dand  mancare la pesti, bautura la testoase, fân la serpi, ţigari la inorogi  şi picaturi de ochi meduzei. asta dupa ce imi beau cafeaua din palmele facute caus ale catorva morti obositi pe care ii gazduiesc. nu sunt atat de credincios incat sa imi fac cruce dupa fiecare masturbare, cu toate acestea nu pot ignora fiorul religios pe care il am in preajma bucatilor de tencuiala pe care le numar zilnic pana cand nu mai exista numere. desi nu cred in dumneazeu, gelos fiind pentru ca imi vizita destul de des iubita, ii scriu scrisori cu litere decupate din scanteia si din afisele publicitare lipite prin cimitire. e o forma corupta de intimitate, o mimare a vidului pe care il dezlocuiesc. ma indrept catre serviciu - o fabrica online de cocteiluri molotov - indignat de existenta oamenilor, pe care ii crezusem disparuti  in urnele de vot de la alegerile din ziua de ieri. neavand pleoape, clipesc doar cu palmele pentru a nu speria doamnele care merg la biserica cu cainii lor neprihaniti sau adolescentii compostandu-si biletele sub diafragmele uimite, pline de namol alcool si sudoare ale muncitorilor ce se intorc la serviciu pentru ca si-au uitat bibliile. autobuzul ma lasa mereu in camp acolo unde din pamant ies copiii sa se duca la gradinita, cu gentutele lor mov, in care ascund un sandvis cu feliile de paine batute in cuie. fabrica de cocteiluri molotov este atat de departe incat mereu ajung cu putin inainte de terminarea programului. ii apostrofez pe colegii care uita bidoanele de benzina deschise la slit apoi  inspectez banuitor laboratorul de incercare a produselor. mi se face mila de peretii plini de icoane arse, cu sfinti improscati printre ridurile caramizilor, cu mame plangandu-si mamele, cu ciori care ciugulesc lacrimile, cu râme care si-au recapatat vederea de la aceste lacrimi. cioburile galbene sunt stranse de cativa veterani de război -cu ele îsi hranesc familiile. mirosul acrişor de combustibil atrage sute de turişti anarhişti, cărora le sunt ghid şi le explic câte ceva despre echtosofie, despre doamna sallinari, cea care conduce fabrica de câteva sute de ani. obosit ma intorc mereu într-o alta casa, într-un alt oraş, mă arunc în iarba plina de oase de peşte şi citesc cronici sportive.