in toiul mortii
le alungai cu un simplu oftat aspru strident nepamantean precum cel al desertului
erau aceleasi bufnite care ne insotisera printre ragaliile prafuite ale oltetului
noi purtam costumele de nunta ruginite tineam in maini cateva incertitudini
limpezi in necredinta ca niste zei uitati
erau aceleasi bufnite fara ochi pe care le mangaiau copiii in parc
sa le poarte noroc in alunecarile lor mortale pe tobogan
parinti cu pene pe tot corpul strigandu-le numele lor secret
soptit la nastere de catelul pamantului
erau aceleasi bufnite albastre fara ochi, cu ciocurile din marmura
adorate de soarecii tristi, rataciti printre zambetele false ale cadavrelor
uitate pe umerase
privirea ta lihnita de miracole se odihnea pe mana paroasa a profetului
care din cand in cand pipaia contururile orasului
aceleasi bufnite albastre fara ochi cu ciocurile din marmura
ne conduceau catre supermarketul din coltul strazii in fata caruia fumam prima tigara a rasaritului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mă îndoiesc că ...