Dariusz Sośnicki

ș a m d ...

Familia P. şi tristeţea animalelor

Nimeni nu mişcă nimic în vechea grădină zoologică. Din cauza şobolanilor.

Un internaut anonim

 

S-au dus acolo de atâtea ori. În copilăria lor

şi a copiilor lor. Iar acum alţi copii ar vrea

să meargă la zoo cu ei. I-au şi luat de mână

şi-i trag spre poarta de fier,

dincolo de care nici măcar munca nu te face

liber. Un rând miniatural şi un grilaj

împodobit cu panglici în loc de zăbrele şi de tăbliţe de alamă –

poneii cu ochii-n pământ, buimaci,

nu remarcă diferenţa. Zebrele

se înghesuie în padocul de pe vremea lui Gomułka,

berzele murdare stau într-un picior, iar când umbrele serii

ajung la tava cu resturi de mâncare

atunci e momentul să-l ridice pe celălalt.

Edilii se fac că nu văd

ce se întâmplă acolo. Acest echilibru fragil,

le spun ei celor apropiaţi, este, orice s-ar spune, un succes.

Cartierul doarme liniştit, arareori

trezit de ţipătul speriat al vreunui animal.

Ziua, cu publicitatea ei zgomotoasă, cu lumina şi cu

infirmierul în cizme înalte de piele,

pentru animale este mântuirea. Le place

să facă poze cu vizitatorii şi acceptă să mănânce din gunoaie.

Undeva, la periferie, în plămânul verde al oraşului,

în valea unui pârâiaş cu apă limpede,

ruginesc cuşti spaţioase.

În padocuri nesfârşite o mâţă îşi vânează coada.

Iar soţia şefului îşi etalează

în faţa măreţiei soarelui coapsele adipoase.

TRADUCERE 

VASILE MOGA