împerecherea la azteci

setea potolită cu cenuşă. pe spatele ţigărilor fac echilibristică douăsprezece fragede larve de jucărie. doamna pizdamă-sii le admiră ţinînd la nas batista putredă a amurgului. ca două muşuroaie, sînii vineţii îi ies din manşeta plină de rugină. ce mai face rugină. nu e bine, i-au tăiat venele. toate? pe carosabilul din plută se gînguresc trei bătrîni care îşi pasează un monoclu crăpat prin care se uită unul pe celălalt. toţi trăim instantaneu acelaşi gînd. noua generaţie de şurubelniţe.terifiante prin tacere. in mod irevocabil aceasta umiditate ne tine impreuna precum scoarta acestui copac-urlet.

cît de mult ne doare zeul

pentru ca lucrurile sa fie si frumoase, nu numai simplu existente, trebuie sa le uitam numele. stau pe balegar in aceasta rochie inutila contempland somnul atos al norilor. spiritul nostru practic se reduce la o copita de capra pe care o plimbam toata ziua prin oras. de altfel zeul falsei cunostinte curge precum lacrimile.